UNIQA Asigurări a încheiat anul 2021 cu o creştere de 10%  pe segmentul de asigurări non-auto

G.B
Companii / 28 februarie 2022

Paul Cazacu, CEO UNIQA Asigurări

Paul Cazacu, CEO UNIQA Asigurări

Rezultatele raportate de UNIQA Asigurări şi UNIQA Asigurări de viaţă la finalul ultimului trimestru din 2021 indică continuitate în ceea ce priveşte dezvoltarea activităţii celor două companii pe liniile strategice, cu un aport semnificativ al asigurărilor non-auto şi asigurărilor de viaţă, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, segmentul non-auto a continuat dinamica pozitivă, înregistrând un avans de 10%, potrivit rezultatelor de la finalul anului 2021, comparativ cu anul precedent. Această creştere a fost susţinută de evoluţia vânzărilor de asigurări de locuinţă şi bunuri, pe segmentul retail şi de asigurările de incendiu şi răspunderi, pe segmentul corporate.

În zona asigurărilor auto, ultimul trimestru din 2021 a marcat o etapă importantă pentru planurile UNIQA de a continua să îşi dezvolte activitatea în mod durabil, prin ieşirea voluntară de pe segmentul RCA. Decizia a fost adoptată în acord cu strategia asumată de companie, fiind ultimul pas firesc din seria de măsuri aplicate constant, pe parcursul ultimilor şase ani, pentru diminuarea ponderii şi impactului acestor asigurări asupra portofoliului şi rezultatelor. UNIQA a sistat activitatea de distribuţie a poliţelor RCA începând cu data de 6 decembrie 2021, în baza aprobării deciziei de retragere, la cerere, a autorizaţiei pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), emisă de către autoritatea de supraveghere. 

UNIQA îşi menţine prezenţa pe segmentul auto prin asigurările facultative de tip CASCO. La finalul anului 2021, vânzările CASCO s-au situat la un nivel cu 5,6% sub cel înregistrat în acelaşi interval din 2020, compania continuând să aplice măsurile asumate prin strategia stabilită pe această linie de asigurări, păstrând în focus creşterea calităţii portofoliului şi îmbunătăţirea experienţei şi nivelului de servisare oferite clienţilor.

"Pentru UNIQA, 2021 a fost un an de transformare majoră. Am trecut la o nouă etapă în evoluţia companiei, iar acest lucru s-a văzut la nivelul modului în care ne organizăm şi gândim strategia, poziţionând clientul în centrul tuturor acţiunilor. Noul nostru model de afaceri este organizat pe trei paliere, adresând nevoile specifice fiecărui segment: Retail, Corporate & Affinity si Bancassurance. Am comunicat mai mult cu clienţii şi am aflat că apreciază noua abordare, aspect confirmat şi de rezultatele solide pe care le-am realizat în acest an. Am dovedit că avem o mare capacitate de adaptare, continuând să ne îmbunătăţim performanţele într-un mediu volatil, marcat de numeroase provocări, concentraţi pe linia strategică pe care ne-am trasat-o. UNIQA urmăreşte, mai departe, obiectivele de creştere durabilă, cu planuri ambiţioase pentru dezvoltarea activităţii in 2022 pe segmentele de asigurări non-auto şi asigurări de viată. Totodată, dezvoltam programe de asigurare adaptate complexităţii şi diversităţii clienţilor corporate, precum şi parteneriate inovatoare pentru soluţii de asigurări de tip affinity. Nu în ultimul rând, facem demersuri pentru dezvoltarea unor noi soluţii pe segmentul asigurărilor de garanţii şi asigurărilor de sănătate de grup. Numitorul comun al acţiunilor noastre rămâne, cu certitudine, calitatea experienţei oferită clienţilor şi partenerilor noştri", a declarat Paul Cazacu, CEO UNIQA Asigurări.

Pe segmentul asigurărilor de viată, UNIQA a continuat să îşi consolideze rezultatele, cu un avans de 40% la nivelul primelor brute subscrise raportate pentru 2021, comparativ cu anul anterior. Compania a raportat creşteri susţinute atât pentru asigurările de viaţă destinate produselor de creditare, cât şi pentru asigurările de viaţă tradiţionale.

Calitatea produselor şi serviciilor oferite de UNIQA pe acest segment a fost recunoscută prin distincţia "Compania anului, asigurari de viată", primită la finalul anului 2021, în cadrul Galei Premiilor Revistei Piaţa Financiară, eveniment de tradiţie, care premiază performanţele mediului financiar şi economic românesc.

"Suntem alături de clienţii de asigurari de viaţă, oferind soluţii de protecţie financiară integrate, adaptate nevoilor actuale şi stilului de viaţă modern şi tot mai dinamic. Perioada deosebită pe care o traversăm ne-a arătat, o dată în plus, cât de important este să rămânem conectaţi la realitatea clienţilor noştri, să fim deschişi către inovaţie şi către găsirea celor mai potrivite modalităţi prin care răspundem aşteptărilor pe care le au în relaţia cu asigurătorii. Reuşim acest lucru, fiind tot mai aproape de nevoile oamenilor şi făcând eforturi susţinute în a-i educa cu privire la importanta şi necesitatea unei asigurări. Cred că, prin strategia şi acţiunile noastre, ne asumăm cu toată responsabilitatea acest rol şi vom continua să fim un partener de încredere în piaţa asigurărilor de viaţă din România", a precizat Mihaela Stroia, CEO, UNIQA Asigurări de viaţă.

Potrivit rezultatelor de la finalul anului 2021, volumul total al primelor brute subscrise de cele două companii UNIQA s-a situat la nivelul de 102,2 milioane euro, conform IFRS, în creştere cu aproape 9% faţă de anul precedent.

UNIQA Asigurări şi UNIQA Asigurări de viaţă au încheiat anul 2021 cu un nivel al costurilor administrative în creştere cu 2% comparativ cu 2020.

Profitul net total al celor două companii UNIQA la finalul ultimului trimestru din 2021 a fost de 5 milioane euro, conform IFRS, în creştere cu 66.2% faţă de anul precedent.

Stabilitatea financiară a UNIQA, reconfirmată de rezultatele celui mai recent exerciţiu de evaluare a activelor şi pasivelor din sectorul asigurărilor

Potrivit rezultatelor exerciţiului de evaluare a activelor şi pasivelor sectorului asigurărilor din România (BSR - Balance Sheet Review), indicatorii de solvabilitate ai UNIQA sunt situaţi la un nivel semnificativ mai ridicat faţă de cerinţele de reglementare impuse la nivelul pieţei. Totodată, rezultatele evaluarii arată o eficienţă adecvată în ceea ce priveşte guvernanţa şi sistemul de control intern din cadrul UNIQA.

"UNIQA continuă să îşi consolideze statutul de jucător relevant în piaţa asigurărilor din România, cu o contribuţie importantă, de peste zece ani, la dezvoltarea acestei industrii. Avem un parcurs clar definit pentru dezvoltarea activităţii în mod durabil, bazându-ne pe stabilitate financiară şi pe capacitatea de a ne onora angajamentele asumate faţă de clienţii care au ales UNIQA drept partener de încredere în ceea ce priveşte soluţiile de protecţie prin asigurare", a precizat Paul Cazacu, CEO UNIQA Asigurări.

Evaluarea reflectă situaţia pieţei asigurărilor la data de 30 iunie 2020, fiind realizată de către consultanţi independenţi, cu o metodologie unitară, aprobată împreună cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară din România (ASF) şi ai Autorităţii Europeane de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA).

Soluţii inovatoare, dezvoltate de UNIQA împreună cu partenerii săi

UNIQA continuă să dezvolte programe inovatoare de asigurări şi parteneriate care aduc valoare în viaţa clienţilor, prin soluţii de protecţie relevante, adaptate la realitatea şi nevoile acestora.

Astfel, compania a lansat UNIvision, asigurarea instrumentelor optice corective achiziţionate prin intermediul partenerilor UNIQA, oferind acoperire pentru ochelarii de vedere cu prescriptţie medicală, în cazul daunelor accidentale produse ramelor şi / sau lentilelor şi furtului prin tâlhărie sau efracţie.

UNItech, asigurarea facultativă a echipamentelor electronice pentru daune accidentale şi furt prin efractie sau violenţă şi UNIextra, asigurarea pentru garanţie extinsă sunt solutii ce susţin, de asemenea, dezvoltarea companiei, oferind protectie asociată produselor şi serviciilor achiziţionate prin intermediul partenerilor UNIQA.

Totodată, împreună cu Marsh România şi în parteneriat cu platforma de management al livrărilor Innoship, UNIQA a dezvoltat serviciul Innoship Delivery Protection, cu ajutorul căruia oferă protecţie completă împotriva pierderii, furtului sau deteriorării coletelor în timpul transportului, prin asigurarea asociată serviciilor de livrare.

UNIQA continuă să îmbunătăţească experienţa clienţilor prin noi implementări în cadrul programului de transformare digitală. Astfel, platforma digitală de vânzări, dezvoltată de UNIQA împreuna cu Raiffeisen Bank oferă utilizatorilor posibilitatea de a achiziţiona simplu şi rapid asigurări de viaţă Bonus Protect şi Vitality Protect, asigurarea de sănătate Confort Med, precum şi asigurarea de călătorie Explore the World.

Număr tot mai scăzut de reclamaţii adresate de clienţii UNIQA

Pe parcursul anului 2021, UNIQA Asigurări şi UNIQA Asigurări de viaţă au înregistrat un număr total de 229 de reclamaţii, dintre care 176 unice si 53 conexe, în uşoară scădere faţă de anul anterior.

Potrivit acestor rezultate, UNIQA rămâne una dintre companiile de asigurări din România cu cele mai puţine reclamaţii primite din partea clienţilor, aşa cum arată şi cele mai recente date publicate de către autoritatea de supraveghere cu privire la acest aspect.

UNIQA are o istorie de peste 10 ani în piaţa asigurărilor din România, beneficiind de peste 200 de ani de experienţă, ca parte dintr-un grup financiar internaţional, cu o prezenţă tot mai puternică la nivel european. Potrivit noului model de afaceri al companiei, ce poziţionează în centrul său nevoile clienţilor, UNIQA oferă produse şi servicii relevante, accesibile şi inovatoare, la nivelul celor mai înalte standarde de calitate, se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb